HOTĂRÂRE

privind aprobarea proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” – Lot II Depou – infrastructura civilă

Consiliul Local Năsăud,

Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 14 consilieri;

Având în vedere:

  • proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud nr. 31877/31.07.2023;
  • nota de necesitate și fundamentare comună a Biroului Managementul proiectelor europene și a Compartimentului Achiziții publice 31876/31.07.2023;
  • referatul de aprobare al primarului orașului Năsăud nr. 31878/31.07.2023;
  • raportul comun al Biroului Managementul proiectelor europene și al Compartimentului Achiziții publice nr. 31879/31.07.2023;
  • prevederile art. 44 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 907/2016, privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea execuției lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
  • prevederile Hotărârii Consiliului Local Năsăud 1/2023 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al orașului Năsăud pe anul 2023, rectificat ulterior;
  • Contractul de finanțare nerambursabilă cu nr. 4772 din 20.09.2019, aferent proiectului „Creșterea mobilității urbane în orasul Năsăud, judetul Bistrița-Năsăud” având Codul SMIS 126791, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020;
  • Actul adițional nr. 1, la Contractul de finanțare nerambursabilă cu nr. 4772 din 20.09.2019, aferent proiectului „Creșterea mobilității urbane în orasul Năsăud, judetul Bistrița-Năsăud” având Codul SMIS 126791, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020;
  • contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 36271 din 12.08.2021, încheiat între Orașul Năsăud, în calitate de achizitor și Amicii Building S.R.L. în calitate de executant, pentru proiectul „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” – componenta neîncepută (reluarea doar a obiectivului lotului II ”Proiectare și execuție lucrări DEPOU”);
  • actul adițional nr. 1 din data de 30.09.2021 la contractul de proiectare si execuție de lucrări nr. 36271 din 12.08.2021;
  • actul adițional nr. 2 din data de 15.11.2021 la contractul de proiectare si execuție de lucrări nr. 36271 din 12.08.2021;
  • actul adițional nr. 3 din data de 07.09.2022 la contractul de proiectare si execuție de lucrări nr. 36271 din 12.08.2021;
  • actul adițional nr. 4 din data de 10.11.2022 la contractul de proiectare si execuție de lucrări nr. 36271 din 12.08.2021;
  • Proiect tehnic nr. 55/2021 întocmit de către Amicii Building S.R.L. înregistrat la Primăria orașului Năsăud sub nr. 38396/28.11.2022;
  • proces verbal de predare-primire a documentației DTAC + PT nr. 1349/25.11.2022, înregistrat la Primăria orașului Năsăud sub nr. 38396/28.11.2022;
  • proces-verbal de recepție calitativă a documentației DTAC + PT înregistrat la Primăria orașului Năsăud sub nr. 20477/06.02.2023;
  • Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 95/10.10.2018 privind aprobarea studiului de fezabilitate, a devizului general si a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 77/31.07.2019;
  • Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 71/27.06.2022 pentru aprobarea alipirii imobilelor – terenuri înscrise în C.F. nr. 30282 Năsăud, nr. cadastral 30282, în suprafață de 1550 mp. și C.F. nr. 31680 Năsăud, nr. cad. 31680 în suprafață de 646 mp. aflate în proprietatea orașului Năsăud;
  • Memoriul tehnic justificativ privind modificările tehnice aduse in proiectul tehnic (initial predat in 2021) fața de studiul de fezabilitate, întocmit de catre Amicii Building S.R.L.;
  • Memoriul tehnic justificativ privind modificările tehnice aduse in proiectul tehnic (predat in 2021) fata de proiectul tehnic final (predat in 2022) întocmit de catre Amicii Building S.R.L.;
  • Adresa Agenției de Dezvoltare Nord-Vest nr. 247985/28.06.2023, înregistrată la Primăria orașului Năsăud sub nr. 30217 din 29.06.2023 prin care ni s-a comunicat rezultatul verificării conformității proiectului-tehnic, aferent contractului de finanțare cu nr. 4772 din 20.09.2019, Cod SMIS 126791;
  • necesitatea aprobării proiectului tehnic aferent Lot II Depou – infrastructura civila, in urma aprobării acestuia de către Agenția de Dezvoltare Nord-Vest, in vederea implementării proiectului „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”;
  • raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 31866/31.07.2023;
  • raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. 31867/31.07.2023;
  • raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr.1/2000, nr. 31868/31.07.2023;
  • raportul comisiei pentru administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 31869/31.07.2023;
  • raportul comisiei pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, urbanism, ecologie, protecția mediului nr. 31870/31.07.2023;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. c) și alin. (4) lit. d) raportate la dispozițiile art. 139, alin. (3), lit. d) și lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

ART.1 Se aprobă proiectul tehnic de execuție pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității urbane în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” Lot II Depou – infrastructura civilă, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul Managementul proiectelor europene și Compartimentul Achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

ART.3 Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija Secretarului general al orașului Năsăud și se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local Năsăud, către: 

  • Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud;
  • Primarul orașului Năsăud;
  • Biroul Managementul proiectelor europene;
  • Compartimentul Achiziții publice;
  • Biroul financiar-contabil;
  • Compartimentul audit;
  • Compartimentul Informatică, digitalizare, monitorizarea procedurilor administrative

 

Președinte de ședință                                  Contrasemnează: Secretar General

     Talpoș Claudia                                                         Șoldea Vasile 

             

Nr. 93/31.07.2023

Năsăud/ad. 14 v