HOTĂRÂRE

privind aprobarea participarii U.A.T. Orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, la teritoriul LEADER constituit sub denumirea Asociația Grupul de Acțiune Locală “Țara Năsăudului", pentru perioada de programare 2023-2027

Consiliul Local Năsăud,

Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 14 consilieri;

Având în vedere: 

  • proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud nr. 27546/19.05.2023;
  • nota de fundamentare și necesitate a Biroului Managementul Proiectelor Europene nr. 27545/19.05.2023;
  • referatul de aprobare al primarului orașului Năsăud, nr. 27547/19.05.2023;
  • raportul Biroului Managementul Proiectelor Europene nr. 27548/19.05.2023;
  • adresa Asociației Grupul de Acțiune Locală “Țara Năsăudului”, nr. 69/18.04.2023, înregistrată la Primăria orașului Năsăud sub nr. 25026/19.04.2023;
  • prevederile Ordonanței Guvernului României nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Ghidului Solicitantului pentru accesarea submăsurii 19.1 “Sprijin pregătitor”, sesiunea 2023;
  • prevederile Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr. 78/31.08.2015, privind aprobarea participării Orașului Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, la teritoriul LEADER, constituit sub denumirea Asociația Grupul de Acțiune Locală “Țara Năsăudului”, pentru perioada de programare a PNDR 2014-2020;
  • raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 28361/31.05.2023;
  • raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. 28362/31.05.2023;
  • raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr. 1/2000, nr. 28363/31.05.2023;
  • raportul comisiei pentru  administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 28364/31.05.2023;
  • raportul comisiei pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, urbanism, ecologie, protecția mediului nr. 28365/31.05.2023; 

 În temeiul dispozițiilor art. 89, alin. (7) și (8), raportat la dispoziților art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b) și e), alin. (4), lit. e) și alin. (9), lit. c), coroborate cu dispozițiile art. 139, alin. (1), alin. (3), lit. f), respectiv ale art. 196, alin. 1, lit. a), din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE: 

ART.1. Se aprobă participarea U.A.T. Orașul Năsăud, judetul Bistrița-Năsăud, la teritoriul LEADER, constituit sub denumirea Asociația Grupul de Acțiune Locală “Țara Năsăudului”, pentru perioada de programare a Planului Național Strategic 2023-2027.

ART.2.  În conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, U.A.T. Orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, nu va adera la un alt parteneriat ce va implementa o Strategie de Dezvoltare Locală, cu finanțare prin Planul Național Strategic 2023-2027.

ART.3. Prin semnarea Acordului de parteneriat LEADER, U.A.T. Orașul Năsăud se angajează să susțină și să participe la implementarea viitoarei Strategii de Dezvoltare Locală 2023-2027, finanțată în cadrul Planului National Strategic 2023-2027.

ART.4. Hotărârea se adoptă în vederea obținerii Sprijinului pregătitor, pentru selecția și implementarea Strategii de Dezvoltare Locală 2023-2027.

ART.5. Reprezentantul U.A.T. Orașul Năsăud, în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală “Țara Năsăudului", este primarul orașului Năsăud sau împuternicitul acestuia, în condițiile legii.

ART.6.  Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul Managementul proiectelor europene din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

ART.7. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija Secretarului General al orașului Năsăud şi se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local Năsăud, către:

  • Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud;
  • Primarul orașului Năsăud;
  • Biroul Management proiecte europene;
  • Biroul Financiar-contabil;
  • Compartimentul Audit;
  • Asociatia GAL “Țara Năsăudului” Feldru;
  • Compartimentul informatică, digitalizare, monitorizarea procedurilor administrative.

 

Președinte de ședință                                  Contrasemnează: Secretar General   

       Bodea Marius                                                           Șoldea Vasile

             

Nr. 63/31.05.2023

Năsăud/ad. 14  v