HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 125 din 31.10.2022, privind aprobarea studiului de fezabilitate, a devizului general, a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: “Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud” – etapa III, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Consiliul Local Năsăud,

Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 15 consilieri;

   Având în vedere: 

  • proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud nr. 21224/20.02.2023;
  • nota de fundamentare și necesitate a Biroului Managementul Proiectelor Europene și a Compartimentului Tehnic-investiții nr. 21216/20.02.2023;
  • referatul de aprobare al primarului orașului Năsăud nr. 21225/20.02.2023;
  • raportul Biroului Managementul Proiectelor Europene și a Compartimentului Tehnic-investiții nr. 21226/20.02.2023;
  • prevederile Legii nr. 273/2006, a finanțelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prevederile Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr. 85/19.10.1999, privind însușirea inventarului domeniului public al orașului Năsăud, aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 905/2002, privind atestarea domeniului public al județului Bistrița-Năsăud, anexa nr.4, hotărâre modificată și completată ulterior;
  • prevederile art. 1, alin. (2) lit. b), art. 7 și ale anexei nr. 4 din Hotărârea Guvernului României nr. 907/2016, privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/03.09.2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții “ Anghel Saligny”, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prevederile art. 9 alin. (1) litera e) din Ordinului nr. 1333/21.09.2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de investiții “ Anghel Saligny”, pentru categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 95/2021, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Hotărârii Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 125 din 31.10.2022, privind aprobarea studiului de fezabilitate, a devizului general, a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: “Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud” – etapa III, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului;
  • prevederile Hotărârii Consiliului Local Năsăud 1/2023 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al orașului Năsăud pe anul 2023;
  • cererea de finanțare întocmită de Compartimentul Tehnic Investiții înregistrată la Primăria orașului Năsăud cu nr. 40309 din 29.10.2021 și înregistrată la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu numărul 137978 din 03.11.2021;
  • Studiul de fezabilitate nr. 220318-23375/2022, întocmit de către Phoenix Com SRL, înregistrat la Primăria oraşului Năsăud sub nr. 27327/20.05.2022;
  • Devizul general întocmit de Phoenix Com SRL având ca obiect “Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud” – etapa III;
  • Indicatorii tehnico-economici întocmiți de Phoenix Com SRL având ca obiect “Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud” – etapa III;
  • solicitarea de clarificări a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, înregistrată la Primăria orașului Năsăud sub nr. 20774 din 10.02.2023;
  • raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 21821/28.02.2023;
  • raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. 21822/28.02.2023;
  • raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr. 1/2000, nr. 21823/28.02.2023;
  • raportul comisiei pentru  administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 21824/28.02.2023;
  • raportul comisiei pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, urbanism, ecologie, protecția mediului nr. 21825/28.02.2023;

 În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. b) şi lit. d), alin. 4, lit. d), rapoartate la dispozițiile art. 139, alin. 3, lit. e), din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 HOTĂRĂŞTE:

 ART.I. Anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr. 125 din 31.10.2022, privind aprobarea studiului de fezabilitate, a devizului general, a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: “Reabilitare și modernizare străzi în orașul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud” – etapa III, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, se modifică și se înlocuiește cu anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 ART.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr. 125 din 31.10.2022 rămân nemodificate.

 ART.III. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul Managementul proiecte europene, Birou Financiar-contabil și Compartiment Tehnic-investiții, din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

 ART.IV. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija Secretarului General al orașului Năsăud şi se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local Năsăud, către: 

  • Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud;
  • Primarul orașului Năsăud;
  • Biroul Management proiecte europene;
  • Biroul Financiar-contabil;
  • Compartimentul Tehnic-investiții;
  • Agenția de Dezvoltare Nord-Vest;
  • Compartimentul informatică, digitalizare, monitorizarea procedurilor administrative;

 

      Președinte de ședință                                  Contrasemnează: Secretar General   

         Muntean Aurelia                                                           Șoldea Vasile     

                 

Nr. 19/28.02.2023

Năsăud/ad. 15 v