HOTĂRÂRE

privind aprobarea numărului și cuantumul lunar al burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din orașul Năsăud pentru anul 2021

Consiliul Local Năsăud,

Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 15 consilieri;

Având în vedere:

 

- proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud nr. 35252/15.07.2021;

- nota de fundamentare și necesitate nr. 35251/15.07.2021;

- referatul de aprobare al primarului orașului Năsăud nr. 35253/15.07.2021;

- raportul Biroului Financiar-contabil nr. 35254/15.07.2021;

- prevederile Legii nr. 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;

- prevederile Legii nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021;

- prevederile Legii nr. 273/2006, a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1064/2020 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2020-2021;

- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 45/2021, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al orașului Năsăud pe anul 2021;

- raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 35791/29.07.2021;

- raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. 35792/29.07.2021;

- raportul comisiei pentru  administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 35794/29.07.2021;

  În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b), și  alin. (4), lit. a) și art. 139, alin. (3) lit. a) din Ordonanța de Urgență  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

ART.1.  Se aprobă numărul și cuantumul burselor de merit, de studii și sociale acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, din orașul Năsăud, pe anul 2021, prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul financiar-contabil și Compartimentul audit, din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

ART.3.Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al orașului şi se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local, către:

  • Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud;
  • Primarul orașului Năsăud;
  • Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud;
  • Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud;
  • Liceul Economic Năsăud;
  • Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud;
  • Biroul financiar-contabil;
  • Compartimentul audit;
  • Compartimentul informatică, digitalizare, monitorizarea procedurilor administrative;    

 

Președinte de ședință                           Contrasemnează: Secretar General           

     Bodea Marius                                                     Șoldea Vasile

 

 

Nr. 80/29.07.2021

Năsăud/ad. 15v