HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 88/2017 privind implementarea proiectului ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’

Consiliul Local Năsăud,

întrunit în ședință ordinară, în prezența a 16consilieri,

Având în vedere:

 

  • proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud nr. 39646/20.11.2020;
  • nota de fundamentare și necesitate nr. 39645/20.11.2020;
  • referatul de aprobare al primarului orașului Năsăud nr. 39647/20.11.2020;
  • raportul Biroului Managementul proiectelor, monitorizarea procedurilor administrative nr. 39648/20.11.2020;
  • Programul FEADR 2014-2020,  Programul Național de Dezvoltare Rurală, axa LEADER, Măsura 19, Sub – Măsura 19.2, Strategia de Dezvoltare Locală pe perioada 2014-2020 GAL „Țara Năsăudului”, Măsura M1/6B - Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor publice specifice.
  • Hotărârea Consiliului Local nr. 23 din 18.03.2016, privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare a orașului Năsăud, pentru perioada 2016-2020;
  • H.C.L. nr. 87/11.07.2017 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și principalii indicatori tehnico economici pentru obiectivul ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’;
  • prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul cadru al Documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivele/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
  • prevederile art. 44 și art. 45 din  Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările și  completările  ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 88/2017 privind implementarea proiectului ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’;
  • Încheierea civilă nr. 1559/2020 a Judecătoriei Năsăud de validare a mandatului primarului orașului Năsăud, dl. Dorin-Nicolae Vlașin;  
  • adresa SC GIATOS CONSULTING SRL, înregistrată la primăria orașului Năsăud sub nr. 39637/20.11.2020 prin care se aduce la cunoștință necesitatea menținerii obligativității depunerii unei hotărâri de consiliu local privind desemnarea unui reprezentant legal în relația cu AFIR pentru implementarea proiectelor ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’ și ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LUȘCA, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’;
  • necesitatea actualizării dispozițiilor art. 9 din Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr. 88/2020 motivat de modificările survenite în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020, desfășurate la nivelul orașului Năsăud;
  • raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 39891/27.11.2020;
  • raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. _39892/27.11.2020;
  • raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr.1/2000, nr. 39893/27.11.2020_;
  • raportul comisiei pentru  administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 39894/27.11.2020;
  • raportul comisiei pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, urbanism, ecologie, protecția mediului, nr. 39895/27.11.2020;

În temeiul art. 129 și art. 139 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART. I. – Art. 9 din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 88/2017 privind implementarea proiectului ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’, se modifică și va avea următorul cuprins:

Responsabilul legal pentru relația cu AFIR în derularea Proiectului este nominalizat dl. Dorin-Nicolae Vlașin, primar al orașului Năsăud.”

ART. II. – Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 88/2017 privind implementarea proiectului ,,Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă LIVIU REBREANU, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud’’, rămân nemodificate.

ART. III. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul Managementul proiectelor și monitorizarea procedurilor administrative, Biroul financiar-contabil, Compartimentul tehnic-investiții, Compartimentu achiziții publice și Compartimentul juridic,  din cadrul aparatului de specialitate  al primarului.

ART.IV. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului orașului și se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului local Năsăud, către:

- Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud;

- Primarul orașului Năsăud;

- Biroul financiar contabil;

- Biroul Managementul proiectelor și monitorizarea procedurilor administrative;

- Compartimentul tehnic-investiții,

- Compartimentul achiziții publice;

- Compartiment audit;

- Compartimentul Juridic;

         

Președinte de ședință                           Contrasemnează: Secretar General    

     Rogozan Florin                                                              Șoldea Vasile

 

Nr. 127/27.11.2020

Năsăud/ad. 16v