HOTĂRÂRE

privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, din orașul Năsăud, începând cu anul școlar 2019-2020

Consiliul Local Năsăud,

Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 16 consilieri ;

Având în vedere :

  • proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Năsăud;
  • raportul Biroului Managementul proiectelor nr. 22759/14.01.2019;
  • expunerea de motive a primarului oraşului, nr. 23095/23.01.2019;
  • prevederile art.61 alin. (2) din Legea nr.1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Capitolului III din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr.5235/02.10.2018, privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de ante preșcolari, preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform, în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2019-2020;
  • prevederile Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 5461/12.11.2018, pentru modificarea și completarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr.6564/2011;
  • prevederile Hotărârii Guvernului României nr.72/2013, privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de baza a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr.75/2005, privind asigurarea calității educației cu modificările și completările ulterioare;
  • adresa cu nr.149 din 09.01.2019, din partea Inspectoratului Școlar județean Bistrița-Năsăud, înregistrată la Primăria orașului Năsăud sub numărul 22709 din 11.01.2019, prin care ni se comunică obținerea avizului conform pentru rețeaua de școlarizare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Năsăud, pentru anul școlar 2019-2020;
  • avizul conform nr.62 din 08.01.2019, privind organizarea rețelei școlare, în conformitate cu prevederile art.19 alin. (4), art.61 alin. (1) și (2), art.94 alin. (2), lit. d) și art.95 alin. (1), lit. o) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile titlul IV ale Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare și cu prevederile Legii administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerț, nr. 23371/31.01.2019;
  • raportul comisiei pentru învățământ, sănătate, culte, cultură, probleme ale tineretului, activități sportive şi de agrement, nr. 23372/31.01.2019;
  • raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr.1/2000, nr. 23373/31.01.2019;
  • raportul comisiei pentru  administrație publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenilor, muncă şi protecție socială, relații cu cetățenii, disciplină, imunitate, nr. 23374/31.01.2019;
  • raportul comisiei pentru amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, urbanism, ecologie, protecția mediului, nr. 23375/31.01.2019;

 

  În temeiul dispozițiilor În temeiul dispozițiilor art.35 (1), art.45 (1) și art.115 (1), litera b, din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART.1 –Se aprobă Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Năsăud, începând cu anul școlar 2019-2020, prezentată în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2 – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează primarul orașului Năsăud, prin Biroul Financiar-contabil, compartimentul audit, compartimentul de administrare a domeniului public și privat  și compartimentul juridic,  din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

ART.3 – Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului orașului Năsăud şi se transmite prin intermediul secretariatului consiliului local, către:

· Instituția Prefectului Jud. Bistrița-Năsăud;

· Primarul orașului Năsăud

· Biroul Financiar-contabil;

· Compartimentul de administrare a domeniului public și privat;

· Compartimentul juridic

· Compartimentul audit intern;

 

    Preşedinte de şedinţă,                                                      Secretar,

        Timoce Călin                                                           cons.jr. Soldea Vasile

 

 

Nr. 3/31.01.2019

Năsăud/ad. Cu 16 v