HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare, organigramei, statul de funcții si bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2017 al S.C. Local Serv Năsăud SRL
Consiliul Local Năsăud,
Întrunit în ședință ordinară, în prezența a 14 consilieri;
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre inițiat de primarul oraşului Năsăud;
- raportul compartimentului pregătire documente nr. 22764/29.03.2017;
- expunerea de motive a primarului oraşului, nr. 22765/29.03.2017;
- prevederile Legii nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile Legii nr.101/2006, privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile Ordonanţei Guvernului Romaniei nr.21/2002, privind gospodărirea localitatilor urbane si rurale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile Ordonanţei Guvernului României nr.71/2002, privind organizarea si funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 955/2004, pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotararii Consiliului Local nr.18/28.02.2013 privind infiintarea unei societăţii comerciale cu răspundere limitată, de interes public local având ca asociat unic Orasul Nasaud, prin consiliul local;
- prevederile Hotararii Consiliului Local nr.38/28.03.2013 privind modificarea si completarea Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr.18/2013, privind infiintarea unei societăţii comerciale cu răspundere limitată, de interes public local având ca asociat unic Orasul Nasaud, prin consiliul local;
- prevederile Hotararii Consiliului Local nr.39/29.04.2013 privind aprobarea completării obiectului secundar de activitate a S.C. Local Serv SRL Năsăud;
- adresa Societății Comerciale Local Serv Nasaud S.R.L. nr. 11/20.02.2017, inregistrata la primaria orasului Nasaud cu nr. 21345 din 23.02.2017;
- raportul comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat, servicii, comerţ, nr. 22858/30.03.2017;
- raportul comisiei pentru agricultură, silvicultură, zootehnie şi urmărirea aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1998 şi Legii nr. 1/2000 22860/30.03.2017;
- raportul comisiei pentru administraţie publică locală, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, muncă şi protecţie socială, relaţii cu cetăţenii, disciplină, imunitate, nr. 22861/30.03.2017;
- prevederile Legii nr.52/2003, privind transparenta decizională în administraţia publică, republicată;
- procesul verbal de afişare a proiectului de hotărâre, nr. 19308/13.01.2017;
- procesul verbal de rezultat al afişării, nr. 22766/29.03.2017;
În temeiul dispoziţiilor art.36(3) lit.”b” şi art.45(1) din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă bilanțul contabil încheiat la data de 31.12.2016, raportul administratorului privind situațiile financiare simplificate, contul de profit si pierdere precum si repartizarea profitului prezentat in anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă Organigrama societății şi statul de funcții pe anul 2017 prezentate în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Se aprobă bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2017 şi calculul salariului tarifar orar aplicat la prestări servicii prezentate in anexele nr.3 şi nr.4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Organizarea controlului intern conform prevederilor legale in vigoare, elaborarea de proceduri operaționale pentru toate activitățile desfășurate se va asigura de comisia de monitorizare, coordonare si îndrumare metodologica constituita la nivelul Primăriei orașului Năsăud.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează primarul orașului Năsăud, prin biroul compartimentul juridic şi compartimentul audit, din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.6. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului orașului şi se transmite prin intermediul secretariatului consiliului local, către:
Primarul orașului Năsăud
· Instituția Prefectului, Județul Bistrița-Năsăud;
· S.C. Local Serv Nasaud SRL;
· Compartimentul audit;
· Compartimentul juridic;
· Compartimentul Relaţii cu publicul.
Preşedinte de şedinţă, Secretar,
Maghiar Marius cons.jr. Șoldea Vasile
Nr. 35/30.03.2017
Năsăud/ad. Cu 14 v