PROCES VERBAL 

Încheiat azi, 21.02.2024, cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Local Năsăud.

Din efectivul de 16 consilieri locali sunt prezenți 12.

Absenți: domnii consilieri locali: Cicedea George, Gabor Ioan-Emilian, Oltean Dorel, și Tomuța Rareș – Octav.

La ședință sunt prezente d-nele Cosma-Someșan Dana și Meșco Gabriela – reprezentante ale Biroului Managementul Proiectelor Europene și Brisiuc Dan - informatician.

Președinte de ședință:  domnul consilier local Fetti Silviu-Marian.  

Se prezintă procesul-verbal al ședinței din data de 08.02.2024. Nu sunt obiecții, se votează „pentru” în unanimitate, cu un număr de 12 . 

Dl președinte de ședință îi dă cuvântul dlui viceprimar pentru a prezenta ordinea de zi, după cum urmează:

1. Depunerea jurământului de către dna Vîju Steluța-Reghina în fața Consiliului Local al orașului Năsăud. 

2. Proiect de hotărâre nr. 1 pentru modificarea Hotărârii nr. 110/2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Năsăud, cu modificările ulterioare

Inițiator: Primarul orașului Năsăud, Dorin-Nicolae Vlașin

Prezintă comisiile de specialitate nr:  I, II, III, IV, V 

3. Proiect de hotărâre nr. 2 pentru modificarea Hotărârii nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare 

Inițiator: Primarul orașului Năsăud, Dorin-Nicolae Vlașin

Prezintă comisiile de specialitate nr:  I, II, III, IV, V 

4. Proiect de hotărâre nr. 3 pentru modificarea Hotărârii nr. 123/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Năsăud, în Comisia socială de analizare a solicitărilor pentru repartizarea locuințelor construite prin ANL și a locuințelor sociale sau de necesitate, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare

Inițiator: Primarul orașului Năsăud, Dorin-Nicolae Vlașin

Prezintă comisiile de specialitate nr:  I, II, III, IV, V 

5. Proiect de hotărâre 4 privind aprobarea D.A.L.I.-urilor, a devizelor generale și a principalilor indicatori tehnico-economici, inclusiv descrierile sumare a investiției aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II”  pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud  

Inițiator: Primarul orașului Năsăud, Dorin-Nicolae Vlașin

Prezintă comisiile de specialitate nr:  I, II, III, IV, V 

6. Proiect de hotărâre 5 privind aprobarea D.A.L.I.-urilor, a devizelor generale și a principalilor indicatori tehnico-economici, inclusiv descrierile sumare a investiției aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa III”  pentru Bl. 1 și Bl. 6, str. Iacob Mureșianu, Bl. 39G, Bl. 6B, Bl. 6C și Bl. 6D, str. Miron Cristea și Bl. N1, str. Iulian Marțian, din orașul Năsăud 

Inițiator: Primarul orașului Năsăud, Dorin-Nicolae Vlașin

Prezintă comisiile de specialitate nr:  I, II, III, IV, V 

Dl președinte de ședință supune la vot ordinea de zi prezentată de dl viceprimar:

  • „pentru” - 12 voturi;
  • „împotrivă” -  0 voturi;
  • „abțineri” -  0 voturi. 

Dl secretar general dă citire Hotărârii civile nr. 66/2024, pronunțată la data de 25 ianuarie 2024, de către Judecătoria Năsăud, în dosarul nr. 226/265/2024 având ca obiect validarea mandatului de consilier supleant al dnei Vîju Steluța-Reghina, membru al Alianței PNL USR PLUS. Judecătoria Năsăud admite sesizarea petentei Orașul Năsăud, în temeiul art. 114 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 și validează alegerea în calitate de consilier local a dnei Vîju Steluța-Reghina, membru al Alianței PNL USR PLUS. Hotărârea este definitivă.

Dna Vîju Steluța-Reghina depune jurământul în fața Consiliului Local al orașului Năsăud.

Se trece la dezbaterea  proiectelor de hotărâri și se dă cuvântul dlui viceprimar. 

1. Proiect de hotărâre nr. 1 pentru modificarea Hotărârii nr. 110/2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Năsăud, cu modificările ulterioare

Dl viceprimar dă citire proiectului de hotărâre prin care articolul 2 pct. 3, subpunctul 2 din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 110/2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Năsăud, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

2). _____________ - secretar;

La articolul 2 pct. 4, subpunctul 4 din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 110/2020 privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Năsăud, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

1)._____________ - membru;

Celelalte prevederi din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 110/2020 rămân nemodificate.

Dl viceprimar o propune pe dna consilier Vîju Steluța-Reghina în cele două comisii, în locul dlui Logigan Bogdan. Dl secretar general completează că acest aspect este obligatoriu, calitatea de membru în comisii fiind una din obligațiile funcției de consilier local. Se trece la procesul de vot.

Dna consilier local Talpoș Claudia dă citire procesului-verbal al Comisiei de validare a Consiliului local. Rezultatul procesului de vot este următorul:

-pentru pentru funcția de secretar al comisiei nr. 3, dna consilier Vîju Steluța-Reghina a obținut 13 voturi „pentru”. Pentru funcția de membru al comisiei nr. 4, dna consilier Vîju Steluța-Reghina a obținut 13 voturi „pentru”.

Proiectul a fost dezbătut și discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, obiecții,  amendamente, se supune aprobării:

  • „pentru” 13 voturi;
  • „împotrivă” 0 voturi;
  • „abțineri” 0 voturi.

Proiect de hotărâre adoptat.

Se dă cuvântul dnei consilier Vîju Steluța-Reghina pentru a adresa câteva cuvinte Consiliului local. Aceasta mulțumește pentru încrederea acordată și precizează că este nevoie de colaborare între consilierii locali pentru binele comunității năsăudene. 

2. Proiect de hotărâre nr. 2 pentru modificarea Hotărârii nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare

Dl viceprimar dă citire proiectului de hotărâre prin care subpunctele 2 și 3 ale art. 1 alin. (1) pct. I din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare, se renumerotează și devin subpunctele 1 și 2. La articolul 1 alin. (1) pct. I, subpunctul 1 din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

    1). ______________;

Subpunctele 2 și 3 ale art. 1, alin. (1) pct. II din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare, se renumerotează și devin subpunctele 1 și 2. Subpunctele 2 al art. 1, alin. (1) pct. III  și pct. IV din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 116/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al orașului Năsăud, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitare de stat, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare, se renumerotează și devin subpunctele 1.

Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 116/2020  rămân nemodificate.

Dl președinte de ședință solicită propuneri. Dna consilier local Talpoș Claudia o propune pe dna consilier local Bidică Ionela. Aceasta nu dorește. Dl viceprimar o propune pe dna consilier local Muscă Adina. Se trece la procesul de vot.

Dna consilier local Talpoș Claudia dă citire procesului-verbal al Comisiei de validare a Consiliului local. Rezultatul procesului de vot este următorul:

Pentru calitatea de reprezentant al consiliului local în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale ‚‚Mihai Eminescu’’ din Năsăud, dna consilier Muscă Adina a obținut 13 voturi „pentru”.

Proiectul a fost dezbătut și discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, obiecții,  amendamente, se supune aprobării:

  • „pentru” 13 voturi;
  • „împotrivă” 0 voturi;
  • „abțineri” 0 voturi.

Proiect de hotărâre adoptat 

3. Proiect de hotărâre nr. 3 pentru modificarea Hotărârii nr. 123/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Năsăud, în Comisia socială de analizare a solicitărilor pentru repartizarea locuințelor construite prin ANL și a locuințelor sociale sau de necesitate, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare

Dl viceprimar dă citire proiectului de hotărâre prin care articolul 3, pct. 2 din Hotărârea Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 123/2020 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Năsăud, în Comisia socială de analizare a solicitărilor pentru repartizarea locuințelor construite prin ANL și a locuințelor sociale sau de necesitate, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

2.______________;

Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al orașului Năsăud nr. 123/2020 rămân nemodificate.

Pentru a face parte din Comisia socială de analizare a solicitărilor pentru repartizarea locuințelor construite prin ANL și a locuințelor sociale sau de necesitate este propusă dna Vîju Steluța-Reghina.

Se trece la procesul de vot.

Dna consilier local Talpoș Claudia dă citire procesului-verbal al Comisiei de validare a Consiliului local. Rezultatul procesului de vot este următorul:

Pentru Comisia socială de analizare a solicitărilor pentru repartizarea locuințelor construite prin ANL și a locuințelor sociale sau de necesitate, din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, dna consilier Vîju Steluța-Reghina a obținut 13 voturi „pentru”.

Proiectul a fost dezbătut și discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, obiecții,  amendamente, se supune aprobării:

  • „pentru” 13 voturi;
  • „împotrivă” 0 voturi;
  • „abțineri” 0 voturi.

Proiect de hotărâre adoptat 

4. Proiect de hotărâre 4 privind aprobarea D.A.L.I.-urilor, a devizelor generale și a principalilor indicatori tehnico-economici, inclusiv descrierile sumare a investiției aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II”  pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud

Dl viceprimar dă citire proiectului de hotărâre prin care se aprobă documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.) aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II” pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud, conform anexelor nr. 1 – nr. 3. Se aprobă devizele generale aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II”  pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud, conform anexelor nr. 4 – nr. 6. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici aferenți proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II” pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud, conform anexelor nr. 7 – nr. 9. De asemenea, se aprobă descrierile sumare aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa II” pentru Bl. C1 și Bl. F1, str. Miron Cristea și Bl. 4, str. Iacob Mureșianu, din orașul Năsăud, conform anexelor nr. 10 – nr. 12.

Dl viceprimar le invită pe dnele Dana Cosma Someșan și Gabriela Meșco să explice aspectele legate de alegerea blocurilor din această etapă.

Dna Dana Cosma Someșan explică faptul că sunt propuse spre aprobare 3 documentații din cadrul unui contract de prestări servicii aferent Etapei II și 7 documentații din cadrul altui contract aferent Etapei III. Contractele sunt cu același prestator de servicii, care a furnizat documentația pentru 24 blocuri din Etapa II și 25 din Etapa III. Patru din blocurile aferente Etapei II au fost deja aprobate, fiind proiectele în implementare. Deoarece finanțatorul ADR NV a lansat noul POR, s-a solicitat actualizarea documentațiilor în funcție de solicitările ghidului de finanțare. Astfel, s-a calculat punctajul pentru fiecare bloc în parte, ținând cont de toate criteriile din grila de evaluare a finanțatorului și de documentațiile existente, dând ca exemplu Certificatele de eficiență energetică, listele obținute de la Asistența socială cu persoanele care beneficiază de ajutor pentru încălzire, precum și alte criterii. Dna Dana Cosma Someșan menționează că există un contract pentru realizarea documentațiilor pentru toate cele 48 de blocuri, dar că acestea se vor depune etapizat, în loturi, astfel încât să se poată atinge punctajul de excelență sau de eligibilitate și să aibă șanse de finanțare. Momentan, prin acest proiect de hotărâre se aprobă DALI-ul,  pentru a se putea achiziționa proiectul tehnic. Toate blocurile vor intra în această etapă de finanțare, dar împărțite pe loturi.

Dl consilier local Bulea Pavel întreabă care este blocul N1 de pe strada Iulian Marțian, dna Dana Cosma Someșan precizând că este blocul din spatele magazinului Kik, blocul având două scări. Dna Dana Cosma Someșan precizează că Auditul energetic s-a făcut de o persoană autorizată, punctajul a fost calculat pe grila finanțatorului și poate fi consultat de cine dorește.

Dna consilier local Talpoș Claudia solicită două minute pe acest proiect de hotărâre, menționând că a avut îngăduința de a analiza devizele financiare pentru fiecare bloc și a vedea ce cheltuieli sunt propuse. De asemenea, înainte de ședință, a discutat cu dna Meșco Gabriela despre grila de punctaj și criteriile finanțatorului, sperând că s-a calculat corect punctajul fiecărui bloc. Dna consilier dorește să știe de ce nu s-a respectat planul stabilit cu trei ani în urmă, de a face câte o stradă completă și s-au ales blocuri aleatoriu. Dna consilier menționează că va vota proiectul de hotărâre, dar își susține punctul de vedere că nu s-a procedat corect, dând ca exemplu strada Iacob Mureșianu, care începe cu blocul 1, sare bl 2 și 3, ajunge la blocul 4, apoi sare blocul 5 și ajunge la 6. Dna consilier întreabă cine este expertul care a făcut evaluarea energetică a blocurilor. I se răspunde că dl auditor energetic Badea Gheorghe a realizat auditul energetic al blocurilor. Dna consilier dorește să ia legătura cu acesta pentru a vedea cum s-a realizat auditul.

De asemenea, solicită dnei Gabriela Meșco explicație privind acordarea punctajului. Aceasta explică din nou criteriile finanțatorului, pe baza cărora s-a realizat etapizarea blocurilor, precizând punctajul pentru blocurile de pe strada Iacob Mureșianu, astfel: Bl. 1 – 58 puncte, Bl. 2 – 51 puncte, Bl. 3 – 55 puncte, Bl. 4 – 59 puncte, Bl. 5 – 55 puncte și Bl. 6 – 62 puncte, fiind și blocul cu punctajul cel mai bun. Dna Gabriela Meșco precizează că s-au ales primele 10 blocuri care pot face punctajul de excelență de 70 de puncte, în urma realizării documentațiilor tehnice, având astfel cele mai mari șanse la finanțare.

Dna consilier Talpoș Claudia întreabă câte blocuri are orașul Năsăud și pentru câte s-a realizat auditul energetic. Dna Dana Cosma Someșan spune că sunt 64 de blocuri în total, 9 fiind realizate în prima etapă, încă 4 sunt deja aprobate, urmând a intra în execuție lucrările de reabilitare. Astfel, sunt 13 blocuri reabilitate din fonduri nerambursabile.

Dl consilier local Bulea Pavel întreabă dacă intră și blocul 67, i se răspunde că acesta intră, fiind finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul a fost dezbătut și discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, obiecții,  amendamente, se supune aprobării:

  • „pentru” 13 voturi;
  • „împotrivă” 0 voturi;
  • „abțineri” 0 voturi.

Proiect de hotărâre adoptat 

5. Proiect de hotărâre 5 privind aprobarea D.A.L.I.-urilor, a devizelor generale și a principalilor indicatori tehnico-economici, inclusiv descrierile sumare a investiției aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa III”  pentru Bl. 1 și Bl. 6, str. Iacob Mureșianu, Bl. 39G, Bl. 6B, Bl. 6C și Bl. 6D, str. Miron Cristea și Bl. N1, str. Iulian Marțian, din orașul Năsăud

Dl viceprimar dă citire proiectului de hotărâre prin care se aprobă documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.) aferente proiectului: „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Etapa III” pentru Bl. 1 și Bl. 6, str. Iacob Mureșianu, Bl. 39G, Bl. 6B, Bl. 6C și Bl. 6D, str. Miron Cristea și Bl. N1, str. Iulian Marțian, din orașul Năsăud, conform anexelor nr. 1 – nr. 7. Se aprobă devizele generale, conform anexelor nr. 8 – nr. 14. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici, conform anexelor nr. 15 – nr. 21. De asemenea, se aprobă descrierile sumare, conform anexelor nr. 22 – nr. 28.

Proiectul a fost dezbătut și discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, obiecții,  amendamente, se supune aprobării:

  • „pentru” 13 voturi;
  • „împotrivă” 0 voturi;
  • „abțineri” 0 voturi.

Proiect de hotărâre adoptat. 

Nemaifiind alte discuții, ședința se declară închisă, drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal în 2 exemplare. 

 

Președinte de ședință,                               Contrasemnează: Secretar General

  Fetti Silviu-Marian                                                    Șoldea Vasile