PROCES VERBAL
Încheiat azi, 30.01.2020, cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local Năsăud.
Din efectivul de 17 consilieri locali sunt prezenți 17;
Preşedinte de şedinţă: dna. consilier local Moldovan Adriana.
La ședință mai participă: dna Cosma Someșan Dana, din cadrul Biroului Managementul proiectelor europene, monitorizarea procedurilor administrative, dl. Burduhos Dumitru, din cadrul Compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat, dna Stetz Olivia, din cadrul Compartimentului Tehnic Investiții și dna. Bârlădean Elvira, din cadrul Direcției de asistență Socială.
Se prezintă procesul verbal al ședinței anterioare, nu sunt obiecții, se votează „pentru” în unanimitate.
Dl primareste invitat să prezinte ordinea de zi, după cum urmează:
1.Proiect de hotărâreprivind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2020 pentru persoanele care beneficiază de venitul minim garantat conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, din orașul Năsăud, începând cu anul școlar 2020-2021
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
3.Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, pe luna februarie 2020
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
4.Proiect de hotărâre privind desemnarea a doi consilieri locali pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al orașului Năsăud
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
5.Proiect de hotărâre privind prelungirea pe termen de 1 an a contractelor de închiriere a locurilor de parcare din parcările de reședință aparținând domeniului public al Orașului Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizațiilor anuale către asociațiile/fundațiile la care orașul Năsăud este membru fondator/asociat, aferente anului 2020
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a cofinantării proiectului ”Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrita Nasaud’’ finantat prin POIM 2014-2020, a Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2018-2025 si mandatarea speciala a reprezentantului Consiliului local al orașului Năsăud sa voteze si sa semneze in Adunarea Generala a Asociatilor Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Servicii de Alimentare cu Apa si de Canalizare in judetul Bistrita-Nasaud adoptarea Hotărârii privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ’’Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa și apa uzata din judetul Bistrita-Nasaud’’ finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (P.O.I.M.) 2014/2020 si a Planului anual de evoluție a tarifelor/ strategia tarifara si sa semneze actul aditional pentru includerea Planului anual de evolutie a tarifelor in Contractul de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa și de canalizare in judetul Bistrita-Nasaud nr. 3/17.09.2008
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
Diverse.
Cu acordul unanim al consilierilor prezenți se suplimentează ordinea de zi cu încă două proiecte de hotărâri, respectiv:
8.Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții pe anul 2020 al S.C. Local Serv Năsăud SRL
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
9.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a apartamentului nr. 1 situat în orașul Năsăud, str. Iacob Mureșianu, bl. 4BIS, sc. C, înscris în C.F. nr. 25212-C1-U11 Năsăud, cuprins în domeniul privat al orașului Năsăud
Iniţiator: Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea
Se trece la dezbaterea proiectelor de hotărâri şi se dă cuvântul d-lui primar.
1.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2020 pentru persoanele care beneficiază de venitul minim garantat conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii, nu sunt întrebări, obiecții, amendamente, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotriva” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi.
Proiect de hotărâre adoptat.
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, din orașul Năsăud, începând cu anul școlar 2020-2021
Dl viceprimar,Vlașin Dorin, întreabă dacă s-a schimbat ceva față de anul școlar anterior.
Dna Cosma Someșan Dana și dl. primar răspund că nu au fost modificări față de anul anterior.
Dna. consilier Vîju Steluța întreabă dacă a fost redus nr. de clase de la Liceul Economic și dacă acest lucru afectează normele lor.
Dl primar răspunde că nu cunoaște acest aspect. Poate afirma însă că în urma unor discuții cu dna director la Colegiul Național ”George Coșbuc” era vorba de a nu se reduce nr cu una dintre clasele de matematică- informatică și de a suplimenta pentru anul școlar 2020-2021 cu o clasă de educatori puericulturi.
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii, nu sunt obiecții, întrebări amendamente, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotriva” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi.
Proiect de hotărâre adoptat.
3.Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, pe luna februarie 2020
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii. Nu sunt obiecții, întrebări, amendamente, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi.
Proiect de hotărâre adoptat.
4.Proiect de hotărâre privind desemnarea a doi consilieri locali pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al orașului Năsăud
În vederea constituirii comisiei de evaluare, dl. consilier local Pop Ionel propune următorii consilieri locali: dl consilier local Boțan Ioan și dna. consilier local Bidică Emilia Ionela.
Nemaifiind alte propuneri, se supune la vot propunerea făcută de către dl. consilier Pop Ionel privind constituirea comisiei de evaluare:
„pentru” 17 voturi
„împotrivă” o voturi
„abțineri” 0 voturi;
Proiectul de hotărâre se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi
„împotrivă” o voturi
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
5.Proiect de hotărâre privind prelungirea pe termen de 1 an a contractelor de închiriere a locurilor de parcare din parcările de reședință aparținând domeniului public al Orașului Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii, nu sunt amendamente, obiecții, întrebări, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizațiilor anuale către asociațiile/fundațiile la care orașul Năsăud este membru fondator/asociat, aferente anului 2020
Dl consilier Rogozan Florin întreabă care este beneficiul direct al A.D.I. ”Turism în Bistrița- Năsăud”.
Dl primar amintește d-lui consilier că în momentul adoptării hotărârii de aderare la această asociație dumnealui a fost ales consilier în cadrul Consiliului Local Năsăud și menționează faptul că răspunsul cel mai potrivit poate fi dat de către Centru Național de Promovare și Informare turistică. Cu toate acestea, precizează dl primar, cu siguranță sunt beneficii pe care le are orașul din această colaborare.
Dl consilier Rogozan Florin dorește să precizeze că a fost de acord cu această aderare, nici acum nu este împotrivă însă dorea să cunoască dacă s-a materializat ceva.
Dl. primar răspunde că s-au materializat cu siguranță, cu toate dintre aceste asociații.
Dna consilier local Vâju Steluța întreabă dacă această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară are mai multe ramuri.
Dl primar explică faptul că este vorba despre asociații între comunități. Exemplifică A.D.I ”Spitalul orășenesc Năsăud” înființat de către Primăria orașului Năsăud la care participă 23 de comunități. Toate comunitățile de pe Valea Someșului superior până la Rodna, Șanț, pe Valea Ilvelor până la Lunca Ilvei și de pe Valea Sălăuței până La Dealul Ștefăniței participă cu o anumită sumă pentru spitalul orășenesc. Este o modalitate de a veni în sprijinul spitalului pe care doar U.A.T, respectiv bugetul orașului Năsăud nu o poate suporta.
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii. Nu mai sunt întrebări, amendamente, obiecții, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a cofinantării proiectului ”Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrita Nasaud’’ finantat prin POIM 2014-2020, a Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2018-2025 si mandatarea speciala a reprezentantului Consiliului local al orașului Năsăud sa voteze si sa semneze in Adunarea Generala a Asociatilor Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Servicii de Alimentare cu Apa si de Canalizare in judetul Bistrita-Nasaud adoptarea Hotărârii privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ’’Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa și apa uzata din judetul Bistrita-Nasaud’’ finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (P.O.I.M.) 2014/2020 si a Planului anual de evoluție a tarifelor/ strategia tarifara si sa semneze actul aditional pentru includerea Planului anual de evolutie a tarifelor in Contractul de Delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa și de canalizare in judetul Bistrita-Nasaud nr. 3/17.09.2008
Dl primar menționează că este în anexă suma totală și subliniază doar că U.A.T. Orașul Năsăud va beneficia de o sumă de 7.174. 981 euro cu o cofinanțare de 134.890 de la bugetul local.
Mai precizează dl primar, faptul că trebuie observat tot ce s-a făcut în legătură cu înlocuirea conductei de apă și apă uzată în oraș pe o lungime de aproape 8 km. Mai este foarte puțin, lucrarea fiind aproape gata. Întreaga rețea de apă potabilă din oraș are o vechime de aproape 50 de ani. Este din fontă, oțel și azbociment.
Dl primar apreciază că acest lucru este unul dintre cele mai importante realizări din ultimii ani, având în vedere că apa condiționează viața.
Dl consilier local Oltean Dorel întrebă pe dl primar dacă i s-a prezentat vreun buletin de analiză a calității apei.
Dl primar răspunde că nu a solicitat acest lucru nimeni, însă din buletinele de analiză care există la Aquabis rezultă că este în ordine dar făcând o electroliză a apei, se poate constata că apa conține nenumărate impurități, mai puțină, surprinzător, decât apa plată.
Dna consilier local Vâju Steluța dorește să menționeze că din cunoștințele dumneaei, în cartierul Liviu Rebreanu apa ar avea mai mulți nitriți.
Dl consilier local Marica Marius întreabă cât s-a plătit de către Orașul Năsăud din suma de 134.890 euro.
Dl primar răspunde că nu poate da un răspuns foarte exact cu privire la acest aspect. Nu s-a achitat foarte mult deoarece Orașul Năsăud nu a dorit să participe cu capital anul trecut. Plata se va face eșalonat.
Foarte important este însă că se vor schimba conductele, se vor face testările, iar apa va veni pe aceste conducte noi.
Dl consilier local Marica Marius mai întreabă cum va ajunge apa uzată la canalizare în cartiere Lușca și Liviu Rebreanu având în vedere că nu există stație de epurare.
Dl primar menționează că modelul de proiect primit de la asociație probabil nu este foarte complet dar poate preciza faptul că la intrare în Tradam, la Jidovița există deja o suprafață de teren pe care se va instala o stație de pompare pentru cartierul Lușca și Poderei.
Dl consilier local Marica Marius întreabă cum va ajunge această apă uzată în canalizare în oraș.
Dl primar răspunde că cel mai probabil prin stație de pompare. Aceste detalii nu sunt cuprinse în proiectul transmis. Ne vom informa însă și vom transmite răspunsul, precizează dl. primar.
Dl consilier local Rogozan Florin menționează că din cunoștințele sale nu se mai finanțează stații de epurare monobloc, ceea ce înseamnă că probabil vor fi soluții de traversare, subtraversare. Nu se mai finanțează stații de epurare mici.
Dl. consilier local Rogozan Florin întreabă dacă în cartierul Lușca sunt cuprinse toate străzile sau doar strada principală.
Dl primar răspunde că din cunoștințele domniei sale sunt cuprinse toate străzile.
Dl. consilier local Rogozan Florin menționează că în partea desenată nu erau cuprinse Valea Mintiului și cimitirul vechi în Lușca.
Dl primar răspunde că ne vom informa și vom răspunde la aceste întrebări.
Dl consilier local Boțan Ioan propune invitarea unui reprezentant de la Aquabis și propune alimentarea cu apă și a cartierului Liviu Rebreanu.
Dl primar răspunde că din cunoștințele domniei sale se face o subtraversare la ieșire din orașul Năsăud și conducta merge pe drumul Prislopului.
Dl primar propune invitarea unui reprezentant de la Aquabis care să răspundă la toate întrebările și să prezinte succint proiectul cu privire la orașul Năsăud.
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii. Nu sunt amendamente, obiecții, întrebări, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
8.Proiect de hotărâreprivind aprobarea organigramei și a statului de funcții pe anul 2020 al S.C. Local Serv Năsăud SRL.
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii. Nu sunt amendamente, obiecții, întrebări, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
9.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a apartamentului nr. 1 situat în orașul Năsăud, str. Iacob Mureșianu, bl. 4BIS, sc. C, înscris în C.F. nr. 25212-C1-U11 Năsăud, cuprins în domeniul privat al orașului Năsăud
Dl viceprimar întreabă despre care dintre apartamente este vorba, respectiv apartamentul de la parter sau de la etaj?
Dl primar răspunde că, Consiliul Local are în proprietate două apartamente, respectiv cel de protocol, care este la etajul I și un apartament la parter. Este vorba despre cel de la parter.
Proiectul a fost dezbătut şi discutat pe larg în comisii. Nu sunt amendamente, obiecții, întrebări, se supune aprobării:
„pentru” 17 voturi;
„împotrivă” 0 voturi;
„abțineri” 0 voturi;
Proiect de hotărâre adoptat.
10.Diverse.
Dl. primar prezintă adresa Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Năsăudeană” . nr. 91/14.01.2020 înregistrată la Primăria orașului Năsăud sub nr. 21612/14.01.2020 prin care se solicită aprobarea scăderii încărcăturii (nr. de ovine/ha) de la șase capete la trei capete/ha în conformitate cu constatările făcute de specialiști.
Dl consilier local Tomi Iacob susține următoarele: ” De-a lungul anilor, suprafața de masă verde pe pășunile alpine a scăzut drastic. La constatările făcute de specialiștii care au întocmit lucrarea de amenajament pastoral s-a constatat o cantitate de masă verde care se produce în 3 luni cât pășunează oile pe munte pe aceste suprafețe. Această situație se regăsește atât pe pășunile alpine cât și pe suprafețele din Liviu Rebreanu. Având în vedere că suprafața e mai puțină, norma de 6 capete de ovine/ha stabilită din documente în urma cu 30 de ani.
Deoarece nu mai este pășune de la jumătatea verii, oile din munți trebuie coborâte.”
Lucrarea de amenajament pastoral confirmă realitatea din teren.
Consilierii locali își exprimă acordul pentru soluționarea favorabilă a acestei cereri.
Dl consilier local Rogozan Florin întreabă dacă magazia de lângă dl Viorel Burdeț este dată cu contract de închiriere sau care este regimul juridic acolo.
Dl Burduhos Dumitru, din cadrul Compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat răspunde că nu are cunoștință să existe acolo vreun contract de închiriere.
Dl primar solicită aflarea informațiilor referitoare la regimul juridic al terenului de acolo.
Nemaifiind alte discuții, ședința se declară închisă, drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare.
Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează: Secretar General
Moldovan Adriana Șoldea Vasile